„Îl iubesc. De aceea nu reușesc să-l las." Am auzit-o de sute de ori. Și de fiecare dată, când privim cu adevărat ce e dedesubt, descoperim că nu era iubire. Era frică — îmbrăcată în iubire.
Iubirea nu îți cere să dispari
Iubirea adevărată, când există, lărgește. Îți întoarce timp, energie, direcție. Îți permite să stai și singură și în doi. Dependența afectivă face opusul: îngustează spațiul, devorează atenția, te face să dispari încet-încet.
Dacă pentru a te ține aproape cineva are nevoie ca tu să încetezi să exiști, aceea nu este iubire. Este supraviețuire.
Diferențele concrete
- ·Iubire: celălalt e o alegere. Dependență: celălalt e o necesitate.
- ·Iubire: absența celuilalt e tristețe. Dependență: absența e panică.
- ·Iubire: prin conflict treci. Dependență: conflictul face lumea să se prăbușească.
- ·Iubire: crești alături. Dependență: te micșorezi alături.
- ·Iubire: știi cine ești și când nu e acolo. Dependență: fără celălalt nu mai știi cine ești.
Nu e o vină
Dacă te-ai recunoscut în dependență, nu ești greșită. Ai învățat să iubești în singurul mod care ți-a fost arătat. Nu e un defect: e o adaptare. Se poate schimba.
Primul pas concret
Nu lăsa persoana. Lasă povestea pe care ți-o spui. Începe să privești ce se întâmplă cu adevărat în corpul tău când el e aproape, și ce se întâmplă când se îndepărtează. Adevărul e acolo — sub cuvinte.
Din acel punct, munca adevărată poate începe.